El vrea sex, dar tu știi ce vrei?
Bună, draga mea!
Astăzi am chef de teme piperate.
Nu țin neapărat să-mi dai dreptate în tot ceea ce zic, dar este o opinie care are și ea dreptul la existență.
Oamenii au două nevoi pe care majoritatea cercetătorilor le consideră de bază. Acestea sunt nevoia de sex și nevoia de relație.
Femeile și bărbătii privesc diferit aceste nevoi, iar satisfacția acestora adesea duce la mai multe dificultăți sau, uneori, chiar la tragi-comedie.
Pentru femei, au o mare valoare relațiile romantice, amoroase. Acest lucru se referă la nevoile lor esențiale. Ce-i drept, întâlnim acest lucru nu la toate femeile, dar la majoritatea, și mi se pare absolut normal. Până la urmă, datorită sufletului femeii, lumea se învârte. Am mai fi, altfel, partea frumoasă a omenirii?
Nevoia aceasta o avem în genă (instincte, comportament), pe de o parte, pe de altă parte este impactul mediului înconjurător (caracteristici culturale, educație, tradiții, scenarii). Pentru a satisface această nevoie, o putem face cu un bărbat. Printre noi, femeile, circulă un mit foarte frecvent: bărbații nu vor relație, ci vor doar sex. De ce este un mit, zic eu? Pentru că mitul este o reflectare fantastică a realității.
La baza fiecărui mit stă un adevăr, dar acesta este denaturat. Femeia vrea o relație cu un bărbat, dar bărbatul vrea sex, și atunci femeile încearcă sa arate atractiv sexual, in scopul de a atrage un bărbat. Folosim o mulțime de instrumente pentru asta: haine, cosmetice, cure de slăbit, fitness, flirtul, chiar si bisturiul. Ce vede bărbatul când se uita la o astfel de femeie? Corect! Este sexy, arata bine, atractiv, vrea sa placă - înseamnă ca vrea sex.
La baza fiecărui mit stă un adevăr, dar acesta este denaturat. Femeia vrea o relație cu un bărbat, dar bărbatul vrea sex, și atunci femeile încearcă sa arate atractiv sexual, in scopul de a atrage un bărbat. Folosim o mulțime de instrumente pentru asta: haine, cosmetice, cure de slăbit, fitness, flirtul, chiar si bisturiul. Ce vede bărbatul când se uita la o astfel de femeie? Corect! Este sexy, arata bine, atractiv, vrea sa placă - înseamnă ca vrea sex.
Bărbatul este ispitit, ea îi prezintă interes, el se îndrăgostește sau nu, dar se străduiește sa fie aproape de ea pentru a obține ce-și dorește. Multi bărbați într-adevăr își doresc o relație care implica doar sex.
Când femeia obține un bărbat, atunci încep metamorfoze misterioase. Acasă se îmbracă simplu, în ce găsește, dar mai exact în hainele " pe acasă", care sunt de obicei niște zdrențe. Nu se mai fardează, nu se aranjează, nu încearcă sa fie atractivă. Se îmbracă și se fardează când iese afară, dar pentru el - nu. Silueta, atractivitatea, sexualitatea, flirtul unde au dispărut? În special copii sunt un „ajutor” pentru toate astea. A vrut sex sărmanul, dar a primit relație și familie cu o femeie pe care clar nu a vrut-o asa. Unde e acea femeia care promitea sex numai prin apariție? Unde e acea femeie fatală pe care o dorea?
Sexul pentru majoritatea femeilor este doar un supliment la relație. Noi avem alte nevoi pe care ni le dictează mediul și gena: familie, copii, casă, stabilitate. Ce simt bărbații? Bravo! Se simt înșelați, dezamăgiți, nemulțumiți.
Bărbații vor sex și relația și-o fac pentru asta. Așa îi dictează gena lor. Printre bărbați există mitul ca femeile iubesc tot ce tine de o relație romantica: flori, cadouri, plimbări, atenție, cafea, călătorii. De ce este un mit? Acest lucru este valabil pentru multe femei dar nu pentru toate. Pentru a obține sex, nu altceva, el începe sa curteze femeia cu flori, atenție. Face orice pană obține sex. O dată ce a primit ce-și dorea, nu mai are nici un motiv sa curteze femeia. Ce se întâmpla? Femeia se simte dezamăgita, înșelată, ca a profitat de ea, se supară.
Ce avem în timp? Doi oameni, un bărbat și o femeie, ambii nu primesc ce-și doresc, nesatisfăcuți și jigniți reciproc, cu sentimentul ca au fost înșelați. Problema este că nu înțeleg ce se întâmplă, pentru că trăiesc ca toți ceilalți.
Sexul și relația nu este singura problemă pe care bărbații și femeile o văd și o trăiesc diferit. Mai e vorba și de diferența de gen, diferențele asociate cu genul masculin și genul feminin.
Dacă vorbim despre diferențele de gen, in legătură cu subiectul despre care am scris, pot fi foarte grele. Lucrând cu femeile la numeroase training-uri si workshop-uri, se dovedește ca ele nu au sexul ca o nevoie de bază. În cursul educației, aceasta nevoie la femeie se reflectă prin relație. Femeile au convingerea că sex fără dragoste( relație) nu exista. Mi se pare ceva frumos. Recunosc, in viata mea nu am făcut sex fără dragoste. Niciodată.
În cazul in care nu exista iubire, relație – majoritatea femeilor nu au nevoie de sex. Nevoia de sex este suprimată pana la absenta completa, trăiesc de parca nici nu o mai au.
La bărbați totul e invers. Aparent ei nu au nevoie de relație. Bărbații spun ca-și doresc sex. Adesea nici nu înțeleg sensul cuvântului "relație". Expresia:" femeile își doresc o relație", îi ține în încurcătură.
Dacă un bărbat spune:" eu nu vreau relație, vreau sex", dar el face și vrea sa facă sex cu aceeași femeie? Oare nu e relație asta, draga mea?
În mod inevitabil se formează relație J , dar el încă nu știe J . La sex cu siguranță se adaugă emoții unul față de celălalt, dorința de a vă vedea, de a fi aproape, de a împărtăși lucruri și toate astea formează relația J
Ca să nu nimerești în capcana diferențelor între bărbat și femeie, ca să înțelegi toate nevoile lui, ca sa știi să le identifici, ca să vrea sex doar cu tine și inevitabil să formați o celulă în societate, am zis să te invit la un training transformational care este intitulat: Sclipirea pasiunii.
Pentru detalii, aștept sa-mi scrii la fiifeminina@gmail.com.
P.S. Te rog să nu te superi pentru limbajul pe care l-am folosit, dar după ce am fost cerută în căsătorie de 4 ori din care 3 am acceptat, iți pot spune cu certitudine că scenariul e cam la fel.
Te pup și nu uita că ești deosebită, nemaipomenită și alta la fel ca tine, nu există!


E interesant si sint sigura ca va fi din ce in ce mai interesant ! E supera relatia in care nu se pierde acest lant puternic,adica sexul !E greu, prea greu sa creezi un cuplu durabil si fericit, dar daca am ales corect e posibil ! Succese !
RăspundețiȘtergereExact! Lant puternic - sexul, care de fapt este legatura energetica intre barbat si femeie. Nu putem emite acest aspect, daca vorbim despre cuplu durabil si fericit.
ȘtergereVa multumesc pentru comentariu!