Magia Seducției.

Bună, dragile mele!

Ce dor mi-a fost să vă scriu, nici nu vă imaginați!

Sunt foarte prinsă cu proiectele pe care le-am pregătit pentru voi, cu surprizele despre care abia aștept să vă povestesc…wow! Va fi un an cu adevărat MAGIC!

Acum, însă, vreau să vă dezvălui doar atât – pentru că a avut mare, mare succes, și pentru că mai este mai puțin de o lună până la Ziua Îndrăgostiților, m-am gândit că n-ar strica să ne pregătim din timp.

Așa că vă anunț de pe acum că pe 12 februarie voi susține, din nou, workshop-ul  Magia Seducției”, cred că unul dintre cele mai apreciate proiecte ale programului transformațional Arta de a fi Femeie, by Elena Cucicovschi.



Dragile mele, jocul seducției este o Artă. Schimbul de priviri cu subînțeles, atingerile timide și aparent neintenționate, șoaptele rostite cu senzualitate, umărul dezgolit din greșeală, buzele mușcate ușor, complimentele atent alese sau mișcările lascive ale șoldurilor au schimbat, de-a lungul istoriei, nu doar destine personale, ci și soarta atâtor civilizații. Prin flirt și emoție, prin trezirea interesului și stârnirea poftei, s-au întemeiat familii și caste regale, s-au negociat teritorii, au izbucnit războaie și s-au schimbat alianțe. Pe vremuri, femeile de la Curtea Regală a Marii Britanii erau trimise la Paris pentru a învăța cum să socializeze la baluri, cum să flirteze, cum să inițieze conversații, cum să refuze politicos ș.a.m.d.

Seducția este cea mai puternică armă a femeii. Când o femeie știe să seducă, ea își așterne lumea la picioare. Ea începe să dețină controlul, să aleagă, în loc să fie aleasă, să își îndeplinească dorințele, să învețe să se pună în valoare, să ofere și să primească plăcere, să facă schimb de energie și emoții, și să se încarce din această descătușare de vibrații energetice. Seducția, deși este privit adesea ca un subiect tabu, nu trebuie confundat cu disponibilitatea, cu vulnerabilitatea sau accesibilitatea gratuită. Din păcate, unii dintre oameni încă mai trăiesc cu prejudecata că o femeie care flirtează este o femeie ușoară. Atunci când ea deține arta seducției și o face așa cum vom învăța noi, aceasta va fi o artistă a seducției, nicidecum o femeie ușoară sau disponibilă. Pe vremuri, seducția putea dura de la cinci zile, la cinci ani. Femeile știau cum să mențină interesul bărbatului viu, încât și după ce plecau la război, aceștia rămâneau îndrăgostiți, iar primul lucru pe care îl făceau când reveneau acasă era să căsătorească.


Seducția este cel mai frumos și feminin mod de a iniția o posibilă relație. O femeie abilă, care stăpânește arta seducției, va atrage atenția bărbatului pe care îl dorește în cel mai delicat, rafinat și elegant mod cu putință, și va ghida formarea unei posibile relații după propriile reguli, lăsându-i acestuia, în permanență, impresia că el deține controlul și inițiativa. De fapt, cine inițiază flirtul, acela deține controlul. 

Ca orice Artă, și Arta Seducției se învață. Deși cele mai multe dintre femei știu să recepționeze, instinctiv, semnalele emise de către bărbați, prea puține știu să declanșeze aceste semnale, să le atragă, să le savureze, să le transforme în clipe de neuitat, să ajute partenerul să le simtă, să le înțeleagă, să le intuiască, astfel încât acest joc amețitor de emoții și senzații să ducă, în cele din urmă, către idile, relații și căsnicii fericite.

Mai mult decât atât, seducția crește carisma, încrederea în sine, abilitățile de relaționare, inițiativa, spontaneitatea și creativitatea, așa că să nu vă surprindă dacă exercițiul flirtului vă va aduce rezultate în carieră, în viața socială și oportunități pentru viitor.

O femeie care știe să se joace cu armele seducției, care stăpânește ca o adevărată artistă secretele senzualității, ale eleganței, ale subtilității, va fi mereu o femeie fericită. Ea a scăpat de blocaje energetice și psihologice, ea își poate juca rolurile cu naturalețe pentru că este autentică în oricare dintre avatarurile sale, ea își permite să se exteriorizeze liber, neîngrădit, să fie jucăușă, creativă, dulce, seducătoare, pasională, să fie așa cum își dorește, pentru că în tot acest timp, ea deține controlul asupra emoțiilor sale și ale bărbatului pe care îl seduce.
Arta Seducției înseamnă arta de a te pune în valoare, de a atrage atenția bărbatului dorit într-un mod subtil și nedeclarat, de a-ți păstra misterul, de a te juca senzual cu trupul, cu mintea și cu emoțiile, de a conduce pașii idilei în direcția dorită, de a savura fiecare clipă petrecută împreună și de a da șansa unei posibile relații să se nască.

La workshop-ul Magia Seducției”, vom învăța despre eliberarea de temerile care ne împiedică să ne manifestăm energia feminină, de teama de refuz, de penibil, de vulnerabilitate, de neîncrederea în sine, de stângăciile pe care femeile le fac, adesea, în relațiile cu bărbații. Vom înțelege diferența dintre Arta Seducției și accesibilitatea gratuită, disponibilitatea sau chiar impresia că cineva își dorește cu disperare un partener. Vom înțelege cum să privim eventualele refuzuri și că acestea nu au legătură cu noi, ci cu bărbații respectivi. Apoi, ne vom concentra atenția pe acceptarea faptului că a dori un partener și a iniția semnalele energetice în acest sens nu face o femeie să fie “ușoară”. Nevoia și dorința de a cuceri un bărbat pe care îl admiri, îl placi sau îl consideri potrivit ție sunt normale și firești, indiferent de vârstă, statut social sau marital. Fie că ai 20 de ani, fie că ai peste 50, fie că n-ai avut niciodată o relație, sau ai deja două căsnicii eșuate, ești la fel de îndreptățită să fii fericită și să trăiești povești de dragoste. Vom parcurge și culisele mecanismelor masculine de receptare a seducției. Vom învăța ce sesizează mai întâi bărbații când vine vorba de o femeie, ce îi interesează mai mult, ce le face plăcere să audă, care sunt sentimentele pe care le putem naște în ei, cum îi facem să se simtă speciali și să își mai dorească prezența noastră. De asemenea, vom afla împreună care sunt gesturile care dau de gol un bărbat fără energie masculină, slab energetic, emoțional și social, cu care nu este recomandat să inițiem flirt.

Vom descoperi tehnici și practici de a ne pune în valoare, de a ne crește aura energetică, de a permite fluxului de energie să circule prin noi și să ne inunde cu feminitate, cu grație, cu magnetism, cu dorință sexuală, cu feromoni, cu inspirație și încredere. Acest workshop este de fapt un ghid de comunicare cu bărbații și este împărțit în două părți: partea teoretică și partea practică.

O femeie încrezătoare în sine, jucăușă, stăpână pe emoțiile sale, care știe să jongleze cu atuu-urile sale și să stimuleze imaginația unui bărbat prin cuvinte, gesturi, atingeri diafane, subtile...acea femeie va avea tot ce își dorește.

Cui se adresează workshop-ul Magia Seducției?


  • Femeilor care își doresc să își găsească un partener pe gustul lor.
  • Femeilor care au deja un partener și doresc să retrezească interesul soțului sau al iubitului, și să reaprindă flacăra pasiunii.
  • Femeilor care au trecut prin decepții și despărțiri, și care și-au pierdut încrederea în sine și speranța de a mai găsi un partener potrivit.
  • Femeilor care nu au știut niciodată să seducă un bărbat, care s-au lăsat mereu seduse sau, pur și simplu, au jucat după regulile bărbaților
  • Femeilor tinere, care sunt curtate frecvent și cad, adesea, pradă bărbaților nu întotdeauna bine intenționați.
  • Femeilor trecute de prima tinerețe, carese tem să mai intre într-o relație, fie de teama a ceea ce vor crede cei din jur, fie de teama că nu vor mai ști cum să se poarte la o întâlnire.
  • Femeilor care trăiesc în energie masculină zi de zi, femei de afaceri, cu responsabilități și autoritate, care s-au masculinizat și în plan personal, motiv pentru care întâmpină dificultăți în relațiile cu partenerii de viață sau alți bărbați.


  • Dragele mele, dacă vă regăsiți în vreuna dintre tipologiile de mai sus, sau aveți prietene sau surori, mame, verișoare  ☺ care credeți că ar avea nevoie de un astfel de workshop, nu ezitați să îmi scrieți pe adresa office@artadeafifemeie.ro și să îmi cereți mai multe detalii.

    Data: 12 februarie
    Ora: 19:00 - 22:00
    Locul - sală de conferințe a unui local de lux din Capitală (va fi comunicat ulterior) / acces online pentru persoanele din țară care nu pot ajunge la eveniment
    Preț - 100 Euro

    Ne vedem pe 12 februarie, de la ora 19:00!

    Vă îmbrățișez pe toate, cu mare drag!
    Elena


    Comentarii

    Postări populare de pe acest blog

    Comportamentul strategic al Reginei în situații de conflict

    Femeia si bărbatul. Care sunt diferențele?

    Femeia inspirată