Nu credeam că voi zice asta...

Luna iunie a acestui an a fost și este în continuare pentru mine perioada de conștientizare de aia care doare. Pentru a recunoaște  cine ești, fără să-ți fie frică sau să te critici, e nevoie de multă putere lăuntrică… Scriu aceste rânduri și plâng. Stiți cum simt? M-am dezbrăcat, sunt în pielea goală și nu-mi este rușine… 

Să vă povestesc începând cu experiența din tabăra de feminitate din Cipru. În calitate de trainer pot spune că a fost cel mai tare și profesionist lucru pe care l-am făcut până acum în activitatea mea cu femeile. Am reușit să ajung la fiecare participantă. M-au lăsat să mă bag în inima și subconștientul lor. Au avut încredere totală pentru că am comunicat cu sufletul. Am avut o participantă din Germania care a fost perla taberei. Toate femeile grupului s-au regăsit în ea. A fost sinceră, inocentă și a spus problemelor, nemulțumirilor pe nume. Apoi toate femeile au confirmat și au avut curajul să recunoască că de fapt și ele se confruntă cu aceleași situații. Am izbit-o de câteva ori cu realitatea, sinceră să fiu și am făcut-o să conștientizeze pe loc multe lucruri. Le conștientiza și le verbaliza pentru tot grupul. A fost scăparea grupului. Aparent părea o femeie simplă și chiar ne întrebam ce caută aici, între rechini… Dar ea a venit să ne învețe acceptare și asumare. Fără să vrea, ne-a dat lecții importante și foarte importante. Credeți-mă că aș putea scrie o carte despre această experiență. Fiecare femeie reprezenta un arhetip, avea povestea sa de viață și a acționat toată viață din acel arhetip. Am preluat calități una de la alta, am copiat modelul comportamentului acolo unde conștientizam că ne lipsește ceva. 

După ce ne-am întors,  m-am regăsit și în conștientizările unei alte cursante: «Astăzi de dimineața, am simțit ca EU SUNT EU, poate e ciudat, dar mi-am dat seama ca relaxarea mea depinde de cât de mult ma accept eu pe mine...mi-a luat puțin timp sa accept, ca eu in esența mea sunt o amazoana, mult timp am fost una răzvrătită, dar simt acum ca s-au potolit apele, focurile, elementele toate, și pot îmbrățișa aceste laturi ale mele, pe care atunci când știam sa le gestionez îmi erau dușmani, acum le simt puterea, ma folosesc de ea, o hrănesc....am înțeles ca acesta este un proces interior nesfârșit, profund...in sfârșit am înțeles sa nu mai fac presiune pe mine, sa ma accept și sa cultiv femeia Elena, din dorința de a ma iubi mai mult, de a descoperi mai mult, sa fie totul un proces profcund și in niciun caz pt ca “TREBUIE”, din gândul ca atat cât sunt nu sunt suficientă, EU SUNT SUFICIENTĂ, simplul fapt ca am curajul, curiozitatea și deschiderea de a ma privi in ochi atunci când sunt slaba, sa ma încurajez sa ma depășesc, sa ma susțin sa ies din zona de confort, sa ma conectez cu sălbăticia dim mine și sa îmblânzesc ce găsesc acolo, sa fie totul in favoarea mea...și numai pt asta merit sa ma iubesc....eu sunt, eu pot, eu vreau 💛💚🙏🌸💎👑‍♀», am copiat mesajul ei de pe grup fără voie. Sper să nu să se supere, că-i fată bună.

Apoi am avut un caz mai special, o femeie care se victimizează mereu, din orice și lucrul ăsta îi face plăcere. Consider că este o plăcere sadică să te victimizezi și să primești satisfacție că-i otrevești pe cei din jur. Ești gata să faci orice, chiar dacă îți faci rău, doar ca să primești măcar o reacție, o atenție acolo… M-am regăsit și în ea și m-a durut tare… Cred că ea m-a dezbrăcat și m-a lăsat în pielea goală. Am recunoscut că am fost și eu așa, cu mentalitate de victimă și suferință. Dacă râdea cineva, aveam impresia că râde de mine. Dacă vorbea cineva mai încet, eram sigură că mă bârfesc pe mine. Mereu luam totul personal și aveam impresia că toată lumea avea ceva cu mine. Mă izolam, dar  nu așa simplu, te izolezi și gata. Mai întâi îmi puneam o mască de superioritate falsă și doar apoi mă izolam. Eu sunt Regină, fraierilor! De aia mă izolez, că sunteți voi fraieri! Există lumea și exist eu,  separat! Nu poate exista noi!  Doamne ferește, ce cacao de om am putut fi… 

Ei, și surpriza cea mare a fost, că așa dintr-o dată,  stând seara cu fetele, mă lovește ceva în cap și eu  conștientizez toate traumele mele din copilărie și adolescență, care de fapt sunt frâna succesului și au format programe în subconștientul meu, precum că nu sunt suficient de bună. Așa din senin am înțeles de unde provine totul, mi-a fost milă de mine și am plecat în cameră să plâng. Până la doua noaptea am mucit în telefon și soțul meu fără să înțeleagă vreun cuvânt, zicea: « Da iubire! Calmeză-te! Le rezolvam pe toate!» și eu plângeam și mai tare. 95% noi acționăm și luăm decizii cu ajutorul subconștientului care ascunde toată informația despre noi și doar 5% sunt decizii conștiente. Știind asta, am mers pe varianta psihologiei orientale, deblocarea traumelor prin corp, tehnici, practici, meditații. Varianta occidentală este să le conștientizezi, să le găsești, să suferi și apoi să le deblochezi, dacă poți, clar lucru. Metoda mea a dat rezultate «BOMBA» cât pentru mine, atât și pentru cursantele mele, care deja sunt mii. Am învățat inconștient să-mi schimb setul de convingeri și valori, inconștient să mă transform într-o femeie de succes și o femeie fericită. 

Credeți că e tot? Nu-u-u!!! Tot în tabără mi-am aminintit de toate iubirile mele, cum mă raportam față de bărbăți în diferite relații și perioade a vieții mele. M-am despărțit de un bărbat foarte fain înainte de nuntă cu două luni. Mergea totul foarte bine, lin și nu se poate așa ceva. E bine? Lasă că-mi complic eu viața imediat! De fapt a fost frica de a fi părăsită și am părăsit eu prima. Ani de zile m-am lăudat c-am părăsit toți bărbații, că pe mine nu m-a părăsit nimeni. Iarăși un mecanism al subconștientului… M-am apărat preventiv, să fie acolo, pentru orice eventualitate… Apoi melancolia după vremurile de aur când eram eu femeia bărbat în cuplu. Important era ca toată lumea din jur să înțeleagă cine e șeful. Pe atunci «puternică și descurcăreață» era complimentul de top. Nu mai vreau așa ceva nici în coșmar. Doamne, ce femeie tensionată și stresată, care nu primea cadouri și era în stare să facă totul singură. Să mă ferească Dumnezeu…   O-o-o-o-o! Dulcea amintire cum  eram victimă în relație și îmi iubeam agresorul. Ce vremuri… În subconștientul meu bolnav era că dacă nu suferi, nu iubești. Probabil or fi femei fără sechele din copilărie și umbre ascunse, dar indiferent de cum o fi, noi ca femei mature și asumate suntem obligate să ne asumăm responsabilitatea pentru fericirea noastră, să ne corectăm personalitatea zilnic, să avem grijă de emoțiile noastre și de cum percepem viața. Degeaba avem diplome și  masterate. Nu există nimic în lucrarea aia ce n-ar exista pe google. Am ajuns la vremurile când ne înlocuiește inteligența artificială. Nici nu mai vreau ca fata mea să fie erudită, sincer. Că nu e Siri din telefon. Vreau să-și dezvolte percepția, emoția, reacția corectă și sănătoasă față de lume și situații. 

Dragile mele, aveți grijă de lumea voastră interioară, căci acolo e cheia către succes și fericire. Universul ne percepe în funcție de cum simțim  și nu cum gândim. Universul reacționează la emoția autentică! Trăiește-ți cu demnitate darul de a fi femeie!